TRAFIC DE PERSOANE

ACTE DE STARE CIVILĂ

Traducerea actelor de stare civilă devine necesară de multe ori, chiar dacă, mai nou, acestea sunt redactate în formatul nou, trilingv.

Ungaria este o ţară de tranzit, cu o probabilitate mai mare de accidentare şi oamenii uneori mor pe aceste drumuri, sau în spital, fie în urma unui accident, fie datorită faptului că, dezamăgiţi de sistemul medical din România, apelează la servicii medicale în ţara vecină, dar prea târziu.

Pentru repatriere e nevoie de traducerea multor documente (certificate de deces, autopsii etc. emise de autoritățile maghiare). Totodată va fi nevoie de o societate care oferă servicii funerare, aparţinătorii trebuie să ţină legătura cu această firmă, cu spitalul, cu poliţia, etc. Toate aceste servicii sunt asigurate de mine de mulţi ani, derularea acestor proceduri fiind, pe cât se poate, simplificată de societățile cu care colaborez şi care sunt profesioniste în acest domeniu.

În urma acestor evenimente poate fi iniţiat un proces penal, sau/şi civil, se întocmeşte un dosar de daune, diverse bunuri reţinute de autorităţi urmează a fi predate aparţinătorilor, etc.

Pentru o persoană care nu cunoaşte limba, sistemul medical şi juridic din Ungaria, aceste sarcini pot părea de nerezolvat.

Eu vă pot ajuta în rezolvarea tuturor acestor probleme.